Friday, July 19, 2024

Zile de vara

  




Căldură mare, cel puțin asta zice toată lumea, eu, bine-nțeles ca fac nota discordanta:))

Da, e cald, dar eu mă simt foarte bine pe aceste călduri, cand am ajuns in Grecia, cu doar 2-3 ore de somn la bord, am plecat aproape imediat sa facem niste cumpărături și în timp ce soțul meu se plângea de căldură eu simțeam că fiecare celula din mine se bucura de căldura și lumina intensă a soarelui, de parcă reveneam la viață!

Am muncit în grădina pe niste călduri incredibile, ca fapt divers aici la 7.30 dimineata deja arde soarele. Dupa atata stat in soare, la munca grea de cărat pietre și bolovani și smuls buruieni, ne-a cam ars soarele insa nu stiu prin ce minune pielea mea rezistă bine la soarele intens de aici. De obicei pielea mea se arde imediat, anul asta, insa, nu am avut probleme și m-am bronzat record în doar o săptămână, lucru care nu mi s-a mai intamplat vreodată. E drept ca am folosit și un remediu natural din aloe vera și ulei esential bio de lavanda. Uleiul de lavanda cred ca este cel mai eficient remediu în caz de arsura, testat pe soțul meu cand s-a ars rau pe sobă, combinat cu aloe vera rezultă o minunăție care vindeca pielea. Pur si simplu am dat pe blender miezul de la aloe vera cu putina apa, dupa ce s-a făcut gel am adăugat aprox 20 picături de ulei de lavanda, am mai pulsat un pic blenderul și voila, remediul meu. Afinele consumate în smoothie au ajutat și ele pielea, din interior, sa nu fie agresata de razele soarelui. 

Dupa ani si ani ne-am luat umbrelă și scăunele de plaja și am inceput sa mergem la plaja in partea sudica a insulei, pe plaja testoaselor, acolo nu e plaja amenajată cu sezlonguri, plaja e mult mai aerisita, mai sălbatică și ai senzația de mai multă libertate, plus ca apa e mai caldă.

Din pacate soțul a trebuit să plece în Atena, apoi au urmat câteva zile cu vânt asa ca nu prea am mai fost nici eu la plajă maine, insa, se mai potolește vântul asa ca o sa merg sa ma balacesc in apa. Pt mine mersul la plaja inseamna doar stat în apa :)), abia anul asta am inceput sa apreciez și statul pe nisip.

Acum ca e atât de cald mănânc mai multe fructe, beau zilnic smoothie și mănânc pepene roșu, pepene galben, struguri și piersici. În rest am tot gătit dal, mâncare indiană de linte cu multe condimente pe care o servesc cu orez basmati și raita (sos de iaurt), sau am mai facut pui marinat în iaurt cu multe condimente și gătit în air fryer, servit cu diverse salate, lipie si ayran (băutura de iaurt cu sare). Azi fac o dulceață de piersici, o sa meargă la fix cu iaurt grecesc și granola de casă. 

Duminică trecuta am cunoscut o doamnă din București la biserica, ce m-am bucurat! Doamna a mai fost pe insulă si a revenit datorită sfântului  nostru. Erau si alte femei din Romania iar ieromonahul varstnic, care era la racla sfântului, ne spunea tuturor "Hristos a înviat" in  românește, asta pentru ca ne-a vazut cu batic pe cap :)) Mie mereu imi spune "Hristos a inviat" cand ma vede! :)

Plantele mele rezista eroic. Portocalul are vreo 7 portocale, unul din lamai are vreo 10 lamai, celălat are doar o lămâie, dar toti pomii sunt încă foarte tineri, maslinii tineri sunt încărcați cu măsline, insa cel mare nu a fost fertilizat și producția lui cam lasa de dorit. Smochinul plantat anul trecut a crescut mult, dar mai are nevoie de cel puțin 2 ani până va începe să aibă fructe. Rodiul e și anul asta încărcat. Plantele ornamentale se prezintă și ele bine având în vedere canicula și lipsa apei, Eden Rose chiar a facut si floricele, insa fiind o perioadă atât de grea pt trandafiri florile sunt mici, nici nu seamana cu frumusețea lui de trandafiri cu care deschide sezonul.

Gainusele mele stau ascunse la umbră și nu prea se ouă, iau 1-2 ouă pe zi, dar ele de obicei nu se ouă deloc in perioadă aceasta care este foarte stresanta pentru ele.

Am multe planuri, doar cu cheful stau mai rau :))  Vreau sa terminam cu amenajatul curții. Am adus deja niste pământ în curte cu care vom nivela grădinița de flori, dupa ce vom nivela pamantul vreau sa plantez gazon. Fostul proprietar a îngropat molozul rezultat în urma construcției și nu e niciodată ordonat și frumos pentru ca tot iese molozul la suprafata și e mult praf, plus ca pamantul aici e plin de pietre care sunt si ele dezgropate in sezonul ploios, sper ca gazonul sa rezolve aceasta problemă. La fel vreau sa nivelez și pe ultima terasa a curtii unde sunt maslinii și găinile. 

Cand se intoarce sotul ne vom ocupa de grădina dar sper sa reusim sa ajungem si la plaja.

În rest am inceput sa tot sortez și debarasez, deocamdată în casa dar trebuie să încep și în spațiul de depozitare, acolo am atât de munca ca ma ia si teama. Tot acolo am și congelatorul care trebuie dezghetat și apoi voi începe să gătesc și sa îl umplu cu mâncare, sa aiba soțul meu ce sa mănânce cand voi reveni în România.

Cam astea sunt planurile mele. Sa vad ce o sa reusesc, nu ma simt prea grozav pentru ca am băut de câteva ori cafea si mie cafeaua imi face foarte rau.

In perioadă asta imi aduc aminte cum a fost cu doi ani de zile în urmă, cand motanul meu suferea de cancer și ulterior a murit, simt și acum acea rană nevindecata in inima mea.

3 comments:

Suzana said...

Si eu suport destul de bine caldura, chiar daca anul asta mi s-a parut diferita, cumva.
Iti doresc mult spor in tot ceea ce faci. Insa orice ai de facut fa cu masura si cu pauze.
Extractul de sunatoare in ulei este foarte bun pentru arsuri. Il stiu de la bunici si am mereu in frigider.

Pupici si ai grija de tine! ❤️😘

Andreea said...

Luiza, tu parcă lucrezi în grădina secretă, cu atâtea plante minunate. Ai zile pline- și de folos, și de roade, slavă Domnului! Mă bucur să citesc cum trec zilele și în alte colțuri de lume, mulțumesc pentru răbdarea cu care ai prezentat totul…!

din casuta noastra said...

Luiza, câtă energie ai. Să ai spor la treabă, însă spun și eu la fel că Suzana. Să lucrezi cu multe pauze. Și încearcă să înlocuiești cafeaua cu un ceai delicios.
Eu nu sunt deloc iubitoare de căldură. In zilele acestea de canicula, abia am rezistat la serviciu, iar acasă nu am făcut nimic. Sunt Cu toate treburile in urma. Dau Slava lui Dumnezeu că s-a mai răcorit sa pot face și eu treabă.

Zile de vara

   Căldură mare, cel puțin asta zice toată lumea, eu, bine-nțeles ca fac nota discordanta:)) Da, e cald, dar eu mă simt foarte bine pe acest...