Wednesday, March 13, 2024

47 de primăveri

9 comments

 





De când imi aduc aminte de ziua mea a plouat, ba chiar a si nins. Bine înțeles că și anul acesta a fost la fel, ieri a inceput sa plouă si ploaia a continuat și azi, chiar dacă mai timid. Am iesit in curte și am admirat floricelele. Cat de frumoase sunt.

În ultimii trei-patru ani am avut parte de zile însorite de ziua mea de naștere și parcă mi-a mers mai bine cu sănătatea, sper ca aceasta zi mohorâtă sa nu fie de rau augur. In Grecia a fost soare si frumos, culmea e ca și aici au fost zile însorite, de speram ca si de ziua mea voi prinde o zi frumoasă, dar s-a schimbat vremea cu vreo două zile în urmă. De altfel aceasta zi reflecta si cum ma simt, sunt trista si nu stau bine nici cu sănătatea. 

În ultimii zece ani soțul meu a stat cu mine, acasă, de ziua mea, e foarte ciudat sentimentul ca sunt fără el, bine ca am pisoiul cu mine si nu sunt chiar singura-singura. Sunt tristă, dar săptămâna viitoare vine soțul meu și o sa uit orice tristețe. 


Tuesday, March 12, 2024

Am timp

2 comments

Ieri am fost la Auchan sa fac piata. La coada statea un batranel. M-am intors si i-am spus sa treaca inaintea mea, la care el a refuzat spunandu-mi ca are timp! Atat de neobisnuit mi s-a părut raspunsul lui ca am zambit larg si am repetat: aveti timp?! :)

Fie ca Dumnezeu sa ne dea si noua gandul acesta bun, sa nu mai fim mereu intr-o goana, de parca s-a sfarsit timpul, sa nu fim atat de grabiti incat sa nu mai vedem ceea ce ne inconjoara, uneori chiar persoane de la care avem ce invata, dar pe langa care trecem fara sa  zabovim pentru ca...nu avem timp!


Sunday, March 10, 2024

La plimbare

6 comments

Azi am ajuns, în sfârșit, sa fac o mica plimbare pe dealul de lângă casa. A fost o zi foarte frumoasa asa ca am profitat de vremea bună sa ies la plimbare. Inima mea, săraca, s-a cam resimțit cand am urcat dealul, dar per total mi-a prins foarte bine plimbarea. 
M-am bucurat sa vad multe albine și să inspir mirosul placut de pădure.

















 

Credinta, nadejde, iubire. Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template