Azi am ajuns, în sfârșit, sa fac o mica plimbare pe dealul de lângă casa. A fost o zi foarte frumoasa asa ca am profitat de vremea bună sa ies la plimbare. Inima mea, săraca, s-a cam resimțit cand am urcat dealul, dar per total mi-a prins foarte bine plimbarea.
M-am bucurat sa vad multe albine și să inspir mirosul placut de pădure.
6 comments:
Ce frumos, Luiza! Timp binecuvântat. Să îți fie de folos!
Mulțumim pentru fotografii! 🤗❤️
Imi pare foarte proprie experiența ta… bunicii mei locuiau la poalele unui deal și in copilărie îmi placea nespus sa-l urc in fiecare zi și de acolo sa observ casele, gospodariile și cum mișunau oamenii, aveam senzația ca zbor pe deasupra lor; era ca in fotografiile tale in care se vede satul, cu excepția bisericii- se afla pe dealul învecinat, la un loc cu cimitirul satului.
Când mă săturam de privit, îmi luam avânt și coboram apoi in fuga… in imaginația mea îmi creșteau aripi pana jos, când ajungeam la poarta bunicilor. Îți mulțumesc ca mi-ai adus aminte!
Daniela draga,timp binecuvântat și ție! 🤗
Draga Andreea, bine ai venit pe blogul meu!
Ce tablou frumos ai evocat aici! Cele mai frumoase amintiri sunt din copilărie, la bunici. Păcat că timpul trece atât de repede și rămânem cu dorul.
Ce oaza de liniște, de bucurie este acolo în împrejurimile căsuței voastre Luiza.
O încântare realmente sa privești fie și din fotografii 🥰🥰🥰
Chiar e foarte frumos, mie imi place la nebunie să mă plimb pe coclauri, cea mai bună terapie! De pe deal am admirat și căsuța. 😊
Post a Comment