Nu se putea ca bine cunoscutele încercări și ispite sa nu lipsească.
Am trecut prin agonie de ieri seara iar azi a venit rezolvarea de la Dumnezeu.
La această încercare am simtit neputința mea, în opoziție cu gândurile de mandrie pe care le nutresc despre mine, cum ma cred cineva, mai buna decat altii, cum consider că am judecata mai înțeleaptă, cum imi acord importanta si alte ganduri asemenea de mandrie si auto slava deșartă.
Aceasta încercare mi-a arătat ca nu pot nimic, mi-a arătat micimea mea, fără însă să ma umili si desconsidera, ci o constatare realistă, la rece, a ceea ce sunt, a ceea ce cred (gresit) despre mine si a ceea ce simte Dumnezeu pentru mine.
Mi-a arătat așteptările greșite pe care le am de la ceilalți, de la care vreau perfectiune, în timp ce eu pot oferi doar imperfecțiune.
Am realizat ca Dumnezeu ma iubeste în pofida micimii mele, în pofida pacatoseniei mele.
Realizarea aceasta mi-a umplut sufletul cu sentimentul de cat de bun e Dumnezeu. Potrivnicul imi mai semana gânduri: uite ce bine te-ai comportat în situația aceea, uite ce fapte bune ai facut atunci, etc. dar am inteles profund ca nu din aceste motive ma iubeste Dumnezeu, ci ma iubeste pentru ca El este bun, nu am eu merite ca sa atrag iubirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu mi-a dat aceasta lecție cu multă delicatețe și purtare de grijă, fără să mă umilească, ci cu dragoste mi-a arătat neputința mea pentru a ma lipi mai mult de El, pentru a înțelege cine sunt, pentru a ma lupta cu mândria.
As vrea să păstrez aceste sentimente in sufletul meu pentru totdeauna, cand inima mea se umple de dragoste și recunoștință, cand vad totul bun, cand pe toti oamenii ii vad buni, cand simt ca sufletul meu e usor si descătușat și parca dansează de bucurie, cand inima parca sta sa pleznesca și să se ridice spre cer, dar stiu ca aceste sentimente vor dispărea și apoi iar voi orbecai, voi cădea iar în nesimțire si delăsare până la următoarea ispita/ încercare.
În ciuda drumului meu intortocheat si anevoios, ma gandesc ca asa ma va și mântui Dumnezeu, pentru mila Lui, pentru dragostea Lui de oameni.
Eu, eu in acest răstimp doar sa am inima deschisă spre a primi aceste lecții și a invata din ele.
Cu toate neputințele mele, cu fiecare încercare, totusi, simt ca ma apropii din ce in ce mai mult de Dumnezeu și învăț sa ma las în purtarea Lui de grijă.
Eu am venit la ortodoxie cu o gândire foarte distorsionată despre Dumnezeu. Pe atunci gândeam ca niciodata nu voi ajunge sa am incredere in Dumnezeu. A fost nevoie de ani sa incep sa cred in bunătatea lui Dumnezeu. In gandirea neoprotestanta se vorbeste foarte mult de mania lui Dumnezeu, cum Dumnezeu si-a revărsat toată mania pe Hristos, cand era pe cruce. Cum sacrificiul Lui Hristos a fost necesar pentru a potoli mania lui Dumnezeu, pe care trebuia sa o reverse peste noi, dar a revarsat-o pe Hristos. Eu il percepem ca pe un despot care abia așteaptă sa ne pedepsească.
Ortodoxia mie, efectiv, mi-a salvat sufletul. Pentru mine adevărul este doar unul, cel regăsit în Biserica Ortodoxă, în rest sunt doar fragmente, în cel mai bun caz. Dumnezeu îi iubeste pe toti oamenii, dar adevărul nu are cum sa fie relativ, căci atunci nu mai e adevar, adevărul e absolut, de aceea nu pot exista mai multe adevaruri, în mai multe locuri, ci doar unul singur, revelat de Însuși Dumnezeu bisericii Sale.
9 comments:
Nu înțeleg relația oamenilor din alte culte cu Dumnezeu, nici măcar pe a altui credincios ortodox, fiecare are o trăire unică, deși ispitele se aseamănă și rezolvările problemelor au aceeași rețetă, cea a sfinților. Dar imi dau seama cat de mare e Dumnezeu să poată da atâta dragoste fiecăruia dintre noi!
Maica Domnului să te mângâie și să îți fie prietenă de nădejde, soră, mamă!
Dumnezeu si Maica Domnului sa fie mereu alaturi de tine.
Multumesc, Andreea, Maica Domnului sa va fie si tie si famililei tale aproape!
Multumesc, Ioana, Dumnezeu si Maica Domnului sa fie mereu alaturi si de tine si familia ta extinsa!
interesant, Luiza, pe mine tocmai Dumnezeul prezentat in ortodoxie m-a bagat in sperieti, parca orice as fi facut nu era destul ca sa-l multumesc, ca n-am destule fapte bune si oricum o sa ma duc in iad, fiindca la orice pas gresesc. Ma chinuiam sufleteste ca nu postesc destul, ca nu ma rog destul, ca nu ma spovedesc suficient de des, ca nu ma impartasesc suficient de des, etc., ca Dumnezeu imi trimite necazuri ca sa ma invete minte fiindca n-am facut aia sau fiindca am facut ailalta, etc. A durat mult sa inteleg si sa primesc ca Dumnezeu e bun, ca faptele mele nu pot cumpara mantuirea sau bunavointa Lui.Ca oamenii vor sa fie iubiti si acceptati si ca drumul vietii e foarte personal, nu exista o reteta universala.Ma accept si ma iubesc asa cum sunt si ma straduiesc sa invat din ce mi se intampla, ca sa fiu un om mai bun si sa las ceva frumos in urma mea.Si ii accept pe ceilalti asa cum sunt ei, nu judec, nu categorisesc, fiecare isi traieste viata in felul propriu si Dumnezeu cunoaste pe fiecare, si se face cunoscut cumva fiecarui om.
Primul ieromonah cu care am discutat, cand faceam primii pasi, mi-a spus sa nu citesc sfintii rusi, el fiind rus :)) mi-a spus ca sfintii rusi sunt axati pe pedeapsa de la Dumnezeu si, in schimb, sa citesc sfintii greci care vorbesc de dragostea lui Dumnezeu.
Toate trairile tale le cunosc pe propria mea piele, eu nu sunt un model cand vine vorba de disciplina duhovniceasca, si mai am si eu ispite cu diferite ganduri, dar cand vine vorba de adevar cred cu tot sufletul meu ca adevarul (atat cat il putem noi intelege, ca oameni) este doar in Biserica Ortodoxa.
Pt mine adevarul nu poate fi opozitie cu sine insusi, adica Hristos a revelat un lucru in biserica ortodoxa si apoi se razgandeste si merge la altii si se contrazice singur?
Apropo de judecat, nici eu nu ii judec pe altii, ma rog, incerc sa nu ii judec pt ca a judeca e inscris in fiinta umana :)) Pacatele altora nu ma intereseaza si bine inteles ca fiecare e liber sa isi traiasca viata cum doreste. Eu prozelitism ortodox nu fac, desi am facut la greu "evanghelizare" cand eram protestanta :))
Insa, consider ca a vedea ca o doctrina este gresita nu inseamna nici judecata, nici catalogare. Eu nu am nimic cu pastorul Kenneth Copeland, de ex, si nici nu ma gandesc prea mult la el, dar stiu sigur ca vorbitul (bolborositul) in limbi si lesinul acela in masa al oamenilor sunt false si departe de adevar.
Consider ca daca nu putem admite ca ceva este fals ajungem sa relativizam si pe cei care practica voodoo de teama de a nu judeca.
tot ce tine de aria credintei este exact ce spune si cuvantul - credinta, adica se bazeaza pe ganduri, trairi si emotii subiective.Tu crezi ca adevarul e la ortodocsi, altul crede ca adevarul e nu stiu pe unde , si fiecare isi traieste viata in consecinta.De asta eu nu agreez prozelitismul de nici un fel, adica sa imi bage careva pe gat idei, dar nici pumnul in gura, adica sa taca toti ca altfel vad ei, ca la mine e adevarul.Cu sfintii rusi ai dreptate pe de o parte, pe de alta parte eu ii apreciez (pe unii) pentru logica cu care prezinta niste lucruri.Daca ar fi cazul sa stabilesc eu doctrine si practici de cult da, mi-as bate capul cu cei care fac vodoo sau vorbesc in limbi. Dar fiindca nu e cazul, nu pot decat sa constat ca, din punctul meu de vedere si pentru mine si viata mea personala acestea sunt niste practici care nu se aliniaza cu ceea ce cred eu, nu rezoneaza cu mine, deci n-am treaba cu ele.Daca altii considera ca sunt adevarate, ca le sunt de folos, etc, sa fie sanatosi, e drumul lor, viata lor, atata vreme cat nu mi-au cerut parerea, n-am de ce sa ma bag.
Irina, chiar m-am gândit cum să răspund. Te stimez ca persoana și iti citesc blogul cu drag, deci nu imi face plăcere o conversație în contradictoriu. Poate ca tu ai perceput aceasta postare a mea ca un raspuns la una dintre postarile tale, unde ai recomandat o carte protestantă, te asigur ca a fost doar o coincidență ca am postat in același timp, nu-mi place duplicitatea și dacă aș fi vrut să îmi exprim parerea vizavi de ceea ce crezi tu, as fi facut-o sub forma unui comentariu, la acea postare.
Am mai spus că nu mai fac prozelitism religios, în sensul că nu impun ortodoxia la cei care cred altfel, am prieteni heterodocsi la care țin mult și cu care vorbesc fără să discutăm despre religie, acum daca tu mi-ai scris aceste lucruri trebuie să răspund :))
Sentimentele, da, sunt subiective si sunt de acord ca fiecare crede că deține adevărul, totuși adevărul nu este bazat pe sentimente, care pot fi înșelătoare. Adevărul nu poate fi relativ pentru ca atunci se pierde însăși notiunea de adevar. Dacă cineva crede cu toată ființa sa ca cerul este verde, asta nu inseamna ca respectiva credință este adevarata, la fel si in domeniul științelor, adevărul nu poate fi decat absolut, cu atât mai mult în cazul credinței revelate de Însuși Dumnezeu, Dumnezeu nu se contrazice singur căci asta ar insemna haos și nu am mai stii sa discernem adevărul de minciună. Sunt convinsă că și hindusii cred ca detin adevărul și se închină (si) zeiței morții Kali, știm din Biblie ca se practicau sacrificii umane închinate zeului Moloch, cum ar fi sa spunem ca e adevarat ce cred acei oameni doar pt ca au o credință puternica? Hindusii au renuntat doar de cateva decenii la arderea pe rug a soției odată cu sotul decedat.Apoi aceste religii orientale cred în trecerea în neființă a omului, noi, însă, credem că trecem la viata veșnică, deci cum pot fi ambele idei adevărate?
În rândul heterodocsilor sunt o multitudine de secte care se bat cap in cap si toti spun ca ei detin adevărul, ca urmare a interpretării biblice, astfel sunt cei care cred în trinitate și cei care sunt unitarieni și care cred ca Dumnezeu este doar o persoană, e posibil ca doua idei opuse, care se anulează reciproc, sa fie ambele adevărate? Dumnezeu nu ni s-a revelat noua într-un fel si apoi s-a dus la altii cu alte revelații care doar sa ne debusoleze si sa ne dezbine.Dumnezeu, prin prorocii vechiului Testament și apoi prin Hristos și Biserica sa, care este "stâlp și temelie a adevărului" (1Timotei 3:15), ne-a revelat mereu același lucru, problema este cand fiecare începe să interpreteze după propria sa judecată, asa s-a ajuns la peste 30.000 de secte.
Eu nu mă (mai) bazez pe interpretarea mea ci pe învățătura bisericii, daca nu exista un indreptar obiectiv, absolut, în lumea aceasta, nu numai ca nu am posibilitatea sa aflu adevărul, comparand credintele personale si subiective cu adevarul absolut, dar imi pot crea propria religie și să mă declar profet, exemplu Joseph Smith al mormonilor.
Eu am cautat adevărul 42 de ani și în vremea când am explorat neoprotestantismul nu am simtit niciodată că sunt acasă, de aceea tot cautam adevărul, sufletul meu a recunoscut adevărul cand am gasit ortodoxia, iar ortodoxia nu am acceptat-o dupa modelul crede și nu cerceta, dimpotrivă, am cercetat istoria bisericii primare, marea schismă, protestul lui Martin Luther și nașterea puzderiei de secte,eu sunt opusul persoanei care crede orbește și după tot cat am cercetat sunt convinsa ca adevărul absolut este reprezentat de Hristos și de trupul Sau care este biserica ortodoxă.
Ce se va întâmpla cu ceilalți oameni nu stiu, dar stiu ca Dumnezeu vrea mântuirea tuturor oamenilor, asa ca las aceste aspecte în grija Lui Dumnezeu.De asemenea nu cred ca doar ortodocșii se vor mantui sau ca ortodoxia iti ofera, automat, mântuirea, sau ca doar ortodocșii sunt iubiți de Dumnezeu.
Am uitat sa mentionez, fiecare e liber sa creada si sa practice ce vrea, dar si eu am dreptul la libertatea de a crede ca adevarul este doar in Biserica Ortodoxa!
Post a Comment