Gânduri, trăiri

Nu se putea ca bine cunoscutele încercări și ispite sa nu lipsească.

Am trecut prin agonie de ieri seara iar azi a venit rezolvarea de la Dumnezeu.

La această încercare am simtit neputința mea, în opoziție cu gândurile de mandrie pe care le nutresc despre mine, cum ma cred cineva, mai buna decat altii, cum consider că am judecata mai înțeleaptă, cum imi acord importanta si alte ganduri asemenea de mandrie si auto slava deșartă. 

Aceasta încercare mi-a arătat ca nu pot nimic, mi-a arătat micimea mea, fără însă să ma umili si desconsidera, ci o constatare realistă, la rece, a ceea ce sunt, a ceea ce cred (gresit) despre mine si a ceea ce simte Dumnezeu pentru mine.

Mi-a arătat așteptările greșite pe care le am de la ceilalți, de la care vreau perfectiune, în timp ce eu pot oferi doar imperfecțiune.

Am realizat ca Dumnezeu ma iubeste în pofida micimii mele, în pofida pacatoseniei mele.

Realizarea aceasta mi-a umplut sufletul cu sentimentul de cat de bun e Dumnezeu. Potrivnicul imi mai semana gânduri: uite ce bine te-ai comportat în situația aceea, uite ce fapte bune ai facut atunci, etc. dar am inteles profund ca nu din aceste motive ma iubeste Dumnezeu, ci ma iubeste pentru ca El este bun, nu am eu merite ca sa atrag iubirea lui Dumnezeu. 

Dumnezeu mi-a dat aceasta lecție cu multă delicatețe și purtare de grijă, fără să mă umilească, ci cu dragoste mi-a arătat neputința mea pentru a ma lipi mai mult de El, pentru a înțelege cine sunt, pentru a ma lupta cu mândria. 

As vrea să păstrez aceste sentimente in sufletul meu pentru totdeauna, cand inima mea se umple de dragoste și recunoștință, cand vad totul bun, cand pe toti oamenii ii vad buni, cand simt ca sufletul meu e usor si descătușat și parca dansează de bucurie, cand inima parca sta sa pleznesca și să se ridice spre cer, dar stiu ca aceste sentimente vor dispărea și apoi iar voi orbecai, voi cădea iar în nesimțire si delăsare până la următoarea ispita/ încercare. 

În ciuda drumului meu intortocheat si anevoios, ma gandesc ca asa ma va și mântui Dumnezeu, pentru mila Lui, pentru dragostea Lui de oameni.

Eu, eu in acest răstimp doar sa am inima deschisă spre a primi aceste lecții și a invata din ele.

Cu toate neputințele mele, cu fiecare încercare, totusi, simt ca ma apropii din ce in ce mai mult de Dumnezeu și învăț sa ma las în purtarea Lui de grijă.

Eu am venit la ortodoxie cu o gândire foarte distorsionată despre Dumnezeu. Pe atunci gândeam ca niciodata nu voi ajunge sa am incredere in Dumnezeu. A fost nevoie de ani sa incep sa cred in bunătatea lui Dumnezeu. In gandirea neoprotestanta se vorbeste foarte mult de mania lui Dumnezeu, cum Dumnezeu si-a revărsat toată mania pe Hristos, cand era pe cruce. Cum sacrificiul Lui Hristos a fost necesar pentru a potoli mania lui Dumnezeu, pe care trebuia sa o reverse peste noi, dar a revarsat-o pe Hristos. Eu il percepem ca pe un despot care abia așteaptă sa ne pedepsească. 

Ortodoxia mie, efectiv, mi-a salvat sufletul. Pentru mine adevărul este doar unul, cel regăsit în Biserica Ortodoxă, în rest sunt doar fragmente, în cel mai bun caz. Dumnezeu îi iubeste pe toti oamenii, dar adevărul nu are cum sa fie relativ, căci atunci nu mai e adevar, adevărul e absolut, de aceea nu pot exista mai multe adevaruri, în mai multe locuri, ci doar unul singur, revelat de Însuși Dumnezeu bisericii Sale.