Tot mai bine

Azi dimineata cand sa plec la biserica: surpriză, am gasit masina înghețată bocna, nu am putut deschide portierele. Azi noapte au fost -9 grade, masina a fost parcata afară deoarece garajul e ocupat cu lemne. Pe ultima suta de m, inainte de plecarea sotului, am luat 2 paleti de lemne iar soțul a reușit să mute 1 palet inainte de plecare, dar nu se făcuse suficient loc pentru masina in garaj.

Nu am avut cum sa ajung la biserica, e prea departe sa merg pe jos si autobuze nu sunt, asa ca m-am intors in casa, m-am schimbat si la -6 grade am iesit sa mut lemnele in magazie.
M-am grabit cu lemnele ca sa pot parca masina cat mai repede in garaj, pentru a evita astfel de evenimente neplacute.
Am mutat si stivuit cam jumătate de palet. Munca a fost obositoare, incercam roaba cu multe lemne de devenea greu sa o manevrez, apoi urma stivuirea lemnelor cu grija sa nu le daram.
Munca în aerul acela rece mi-a facut bine și mi-a dat o stare de bine. Cine mai are nevoie de sală?!? 

Când ma gandesc cati ani am petrecut in neputinta, in lacrimi si dureri, cand un asemenea efort era ceva la care nici nu mi-aș fi permis sa visez, cand un efort infinit mai mic, si ca intensitate și ca durata, mă trântea la pat pentru câteva săptămâni, chiar luni.

Nu-mi vine să cred ce turnură a luat sănătatea mea din 2020 (in 2019 am revenit in sanul Ortodoxiei).
În fiecare an am mai multă putere si mai putine sensibilități.
Ultima spovedanie m-a ajutat mult, am facut eu legatura cu niste pacate despre care am realizat ca imi afecteaza sănătatea si preotul mi-a citit niste rugăciuni speciale.
Inainte de spovedanie am reusit sa imi cer iertare pentru niste vorbe foarte urâte si grele pe care le-am spus, mi-a fost f greu sa imi cer iertare pt ca e vorba de persoana care mi-a facut cel mai mult rau si ma simteam f vulnerabilă sa ma pun in acea postură, cand in fata cuiva care ti-a facut atât de rau iti tii garda sus, ca sa nu te mai rănească. Cel putin asta spune psihologia si asa simt si eu, dar uneori ma mai gandesc daca nu cumva o fi de fapt (si) mandria...

Inițial am vrut să aman iar, dar tot amanam de cativa ani si sufletul meu simțea că trebuie să fac acest lucru pentru a ma elibera.
Cat de greu mi-a fost. Am înălțat rugăciune la Dumnezeu sa ma ajute și cu adevărat m-a ajutat, tot a fost greu dar fără ajutorul Lui nu stiu daca as fi reusit...
Cat de bine m-am simțit după aceea, sufletul meu parca plutea! Mi-am cerut iertare din toată inima, cu părere de rau in suflet, nu formal. 

Dupa aceea i-am spus soțului meu ca acum nimic nu imi mai apasă sufletul și asta se va reflecta in sănătatea mea. Cand am fost la spovedanie i-am spus si preotului de acesta biruinta, el stiind exact despre ce este vorba.

Si iata ca, intr-adevar, dupa ce mi-am cerut iertare si dupa ce am discutat cu preotul acele pacate (pacate care nu au legatura cu cererea de iertare, sunt alte pacate, spovedite, de altfel, la prima mea spovdeanie, dar nu facusem inca legatura intre ele si sanatatea mea, si acest lucru l-am discutat cu preotul) iata ca dupa aceste doua lucruri sanatatea mea s-a imbunatatit si mai mult.
Nu stiu cat pierd pt ca imi recapt sanatatea, din moment ce boala atrage dupa sine iertarea pacatelor, dar tare bucuroasa sunt sa pot trai aproape "normal".

Îi mulțumesc lui Dumnezeu ca am ajuns ziua sa traiesc aproape ca un om sănătos, ca am ajuns sa fac lucruri care sunt banale pentru altii si am speranta ca sănătatea mea va continua să se îmbunătățească.