Eu sunt in Romania, am avut avionul pe 13 Decembrie, am aterizat tarziu și am dormit o noapte im Bucuresti. Pe 14 Decembrie am luat trenul spre Brașov și pe la orele 16.30 am ajuns acasă. În casa erau 3 grade. Am început cu focul și până la culcare am ajuns pe la 22-23 grade.
Drumul a fost obositor și greu, mai cu seamă pt motanelul meu.
Si pe mine m-a obosit teribil, eu eram deja foarte obosită din Grecia. Am muncit mult înainte de plecare, am gătit mult, ca sa aiba sotul mancare, și am burdusit lada frigorifica (am facut mâncare de linte, de mazăre, mâncare de fasole la cuptor, iahnie de fasole, mâncare de varza cu carne, sos bolognaise, plăcintă dobrogeana, toate rețetele se pretează a fi congelate), am spălat și călcat toate hainele soțului, am facut curatatenie în casa, am facut ordine în sifoniere, decongelat frigiderul, ordine în curte, ce sa mai, am muncit f mult și mi-aș fi dorit macar o zi înaintea drumului ca sa ma pot odihni dar am muncit până in ultima zi, însă am satisfacția ca am lasat totul curat, ordonat și stau linistită stiind ca soțul are mâncare acasă.
Aici mi-a luat vreo săptămână sa imi revin după oboseala din Grecia și după oboseala drumului.
Mi se pare greu sa călătorești iarna, sa vii într-o casa neincalzita, sa te ocupi de masina care a stat în garaj 6 luni. Am avut emoții sa nu găsim daune pricinuite de temperaturile scăzute însă Dumnezeu ne-a ferit.
Ieri soțul s-a întors în Grecia. M-a durut sufletul când a plecat, dar și dacă m-as fi intors cu el tot singura as fi fost pentru ca are multe lucruri de rezolvat în Atena si o sa lipseasca destul de mult de acasa, asa ca am decis să rămân aici.
Ca sa-mi treaca tristetea, dupa ce a plecat, am iesit la o plimbare și mersul prin frig mi-a facut bine.
Mă bucur ca am motanul cu mine si nu ma simt chiar singura-singura.
Eu imi doresc sa ne întoarcem în țară dar asta depinde și de soțul meu, după ce va rezolva treburile pe care trebuie să le rezolve în Atena o sa aiba câteva luni în care să reflecteze daca rămânem acolo sau ne întoarcem în România.
Cat de frumos e in Grecia si cati sfinți sunt acolo eu tot mai bine ma simt acasă!
Ne-a binecuvântat Dumnezeu cu vecini buni și săritori. Noi locuim in "câmp" și nu avem multi vecini, însă cei pe care îi avem sunt genul de oameni care te ajuta la nevoie, în ziua de azi e mare lucru sa găsești astfel de vecini.
Motanelul meu s-a adaptat foarte bine la temperaturile scăzute de aici. Sta mult afară fără să aibă probleme de sanatate. El a fost foarte bolnav cand a fost pui si imi era teama de cum va reacționa la frig.
Dacă tot sunt singura și am atata timp la dispozitie poate voi scrie mai des.
Va îmbrățișez și va urez un an cu sanatate, presărat cu bucurii si împliniri, cu dragoste și relații frumoase, atat familiale cat si de prietenie!
La multi ani!
4 comments:
Dragă Luiza, să vă dea Dumnezeu un an blând si bun! La mulți ani frumoși! Tare ma bucur ca ai scris! Numai bine!
Multumesc de vizita și urare, Maria! Dumnezeu sa va dea si vouă un an blând și bun! Te pup 😘
Bun revenit acasă… unde renasc poveștile. Spor la povestit! Te-am așteptat ☺️
Multumesc ca m-ai asteptat, Andreea! Te pup!
Post a Comment