Monday, June 24, 2024

Gânduri

Șederea mea în România se apropie de sfârșit, joi ma întorc în Grecia, azi o sa ma ocup un pic de bagaje, maine trebuie sa merg la primărie și să fac un pic curat în casa, miercuri plecam spre Bucuresti iar joi dimineața avem avionul. Nu-mi place sa iau avionul dimineata, va trebui sa ne trezim la 3 noaptea, dar macar e zbor direct. În Grecia e deja caniculă, numai bine de mers la plaja, anul asta vreau sa exploram niste plaje mai sălbatice. 

E cald si aici dar nu se compara cu căldura din Grecia, aici deschid geamurile și se racoreste, acolo daca deschid geamurile e jale. E bine ca m-am invatat cu căldura acea mare și nu ma mai deranjează. 

Am mâncat la cireșe anul asta, avem 3 ciresi în curte pe care nu îi tratez chimic, deci ciresele sunt super bio; am mai mâncat si zmeură din curte și fragi, plus dulceață și sirop de trandafir, dar abia astept sa imi reiau regimul în Grecia, aici imi lipseste toată aparatura pe care o am în Grecia și ca urmare meniurile nu au fost la fel de diverse.

Inainte de Înălțare am avut o bucurie mare, o situație dureroasa, care dura de ani de zile, s-a schimbat prin puterea rugăciunii. Cat mi-a sangerat inima doar Dumnezeu stie dar tot El știa ce va aduce viitorul. M-a înduioșat mult purtarea de grijă a lui Dumnezeu și L-am simtit mult mai aproape, ma tot gândeam cum am suferit în trecut, cand nu eram ortodoxă, și nu înțelegeam ca Dumnezeu imi e alături, ma vedeam singura atunci dar acum am simtit ca Dumnezeu a suferit și El alături de mine si m-a ajutat sa merg inainte. Am simțit cu tot sufletul ca El este cu adevarat Tatăl meu ceresc, simțire pe care am trait-o numai grație Harului dăruit de Dumnezeu, am strigat în noapte la El: Tată, Tată, un strigăt de bucurie și recunoștință care imi umplea sufletul de bucurie.





6 comments:

Andreea said...

Să ajungi cu bine acasă în Grecia și să păstrezi bucuria harului de care povestești! Apoi, la timpul potrivit, ai să te întorci în țară pentru a repeta experiențele plăcute, cu aceeași inimă de copil!

Luiza said...

Multumesc de urări, draga Andreea!

Andreea Napirlica said...

Drum bun spre casa de la mare.
Sa îl saluti pe SF.DIONSIE și din partea mea☺️😊🌼

Luiza said...

Multumesc, Andreea! O sa va pomenesc pe toate la racla sfântului!

din casuta noastra said...

Drum bun spre casa Luiza.
Slava lui Dumnezeu pentru fiecare bucurie pe care ti-a daruit-o.

Luiza said...

Multumesc, Ioana!

Zile de vara

   Căldură mare, cel puțin asta zice toată lumea, eu, bine-nțeles ca fac nota discordanta:)) Da, e cald, dar eu mă simt foarte bine pe acest...