Multe ispite, după fiecare picătură de har vine și ispita. Ispite cu sănătatea și neputința, ispite sufletesti, ispite duhovnicesti...
Ieri noapte nu am dormit pentru ca am obosit rau făcând curățenie pentru sărbătoare, m-am trezit și nu ma puteam misca, am plâns de neputință și durere, am decis ca nu voi merge la slujba, desi ma gândeam continuu sa merg, dar nu aveam deloc putere, până la urmă am căpătat un pic de forță și am fugit la biserică
Apoi ispitele duhovnicesti, cand simti o uscăciune a sufletului, sunt cel mai greu de dus, pentru că în acele momente ma simt singura și departe de Dumnezeu.
Imi aduc aminte de o poveste din Pateric, parca, cu un monah posedat de demon, demon care il muncea si ii insufla fel si fel de gânduri rele, și întrebat ce face a răspuns că demonul lucrează la ale sale dar ca și el lucrează la ale sale și asa merge în continuare.
Mă gândesc des la aceasta pildă, pentru ca asa simt si eu influența ispitelor, al caror scop este sa ma îndepărteze de Dumnezeu.
Am decis ca indiferent de starea sufletească sa ma forțez la cele duhovnicesti, chiar dacă ceea ce simt in acele momente este doar uscăciune, dar e greu pentru ca in acele momente, acele gânduri mincinoase par atât de reale, par ca fac parte din mine.
Chiar azi am ascultat un părinte american, pe youtube, care spunea ca Dumnezeu e mereu cu noi, și inainte de a păcatui, și în timp ce păcatuim și după ce am păcătuit, este mereu prezent, azi aceste vorbe au rezonat în sufletul meu și sper să îmi ramana in suflet ca o armă în lupta cu gândurile insuflate de cel rau.
7 comments:
Bun revenit, Luiza!
Dacă apare ispita înseamnă ca ești pe drumul cel bun… Curaj! Toate trec, si dureri, și neputințe, și uscăciune, și gânduri. Important e să ajungi la destinație, indiferent de câte pietricele te-ai împiedica pe drum.
Multumesc pentru comentariu, Andreea!
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa ajungem la destinație!
Of, pietricelele acelea se simt de parca ar fi ditai bolovanii, mila Domnului cu noi!
Atât de bine ai spus,așa mă simt și eu ,parca cel râu da năvală tot mai mult asupra mea și eu cad pradă !Să ne rugăm să dispară tot Raul de pe pământ și din sufletul omului!O săptămână binecuvântată!
Luiza, ce ar fi viata omului fără aceste încercari?
Lupta este totul!
Cu ajutorul lui Dumnezeu vor trece toate! Te îmbrățișez om drag sufletului meu!
Cu durere și cu dragoste pt omul contemporan, Paisie Aghioritul.
Ai citit cartea Sf Paisie?
Draga Tantica, Dumnezeu sa te întărească în această lupta duhovnicească! Roaga-L sa te aduca mereu inapoi atunci cand cel rau te tulbura.
O săptămână binecuvântată și ție!
Andreea, te îmbrățișez și eu, draga mea!
Cred ca am citit 4 din cele 6 volume ale colecției Sf Paisie.
Domnul sa aiba mila de noi!
Sa credem in Sarbatoarea Pascala ca datatoare de inspiratii de la El!
Sa iti fie bine si sa treci peste gandurile ispititoare.
Doamne ajuta si multa pace luminoasa in suflet!
Imbratisari, Luiza!❤️😘
Post a Comment