Din 2019, de cand am devenit ortodoxă, am tânjit sa petrec Paștele în România. Slujbele sunt foarte frumoase si în Grecia, dar se slujește în greaca veche si de multe ori nu se intelege cum cântă psaltii, de ex nici soțul meu grec nu înțelege totul la slujbele din Grecia si chiar înțelege mai mult la slujbele din România, deci cu atât mai puțin inteleg eu la slujbele din Grecia. Faptul că nu înțelegi este un handicap foarte mare, acum am simtit ca am participat și eu puțin lângă Mântuitorul în săptămâna patimilor. Trăirea este cu totul alta, cu precădere m-a miscat Denia celor 12 Evanghelii.
Mă bucur că am reușit să particip la toate deniiile și la Înviere dar nu fără un efort fizic.
Eram foarte obosită deja de Florii și oboseala s-a tot accentuat. Într-una din zile imi bătea inima atat de tare si aveam și tensiune la cap, am crezut ca o sa pățesc ceva, nu aveam nici nitroglicerina la mine, am rugat pe cineva sa fie atent daca pățesc ceva si am spus că am probleme cardiace.
Mersul la biserică m-a epuizat atât de mult încât tot ce am facut a fost sa stau in pat. Nu am gătit, nu am facut curat, nu am mers nicăieri, pur și simplu doar stat în pat și mers la biserică. Am avut ceva mâncare la congelator și chiar dacă nu a fost mâncare festivă, pentru mine nu a contat.
Am cunoscut mai multe femei la biserică, lucru care m-a bucurat. Una dintre ele mi-a dăruit o lumanare de la Sfântul Mormânt și avea grija sa imi ocupe un loc ca sa ma pot odihni pe scaun.
De Înviere a fost atât de aglomerat, nu am putut intra nici macar in curtea bisericii. După ce a luat lumina, marea majoritate a oamenilor a plecat si atunci m-am strecurat și eu în biserica.
Eram atât de obosită cand s-a terminat slujba încât imi era teama sa conduc până acasă, frigul m-a mai înviorat și am ajuns acasă cu bine.
Duminică am fost la Învierea mica iar după masă de seara am avut o criză de colecist (care a inceput sa ma supere din Noiembrie anul trecut) deși nu am mâncat mult, nu am mâncat dulciuri pentru ca nu am avut, am mâncat doar friptura cu orez și salată. Cred ca de la toată oboseala s-a dat peste cap si vezica biliara. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am avut o criză foarte dureroasă, dar m-am speriat rau pentru ca organismul meu, și inima mea, ar suferi foarte mult daca ar trebui să trec printr-o intervenție chirurgicală cu anestezie.
Încă stau in pat, încă nu mi-am revenit. Nu stiu ce voi face pe viitor dar nu cred ca voi mai putea participa asa la toate slujbele. Dorința este, dar trupul este slab.
Inteleg ca toti oamenii obosesc, dar după un somn bun se refac, eu, insa, de la oboseala dau in insomnie, imi simt tot trupul în dureri și nu ma refac, ci oboseala se amplifica și dau într-o neputința atât de mare încât cad la pat și zac.
Nu regret nicicum ca am fost la biserica, as fi regretat nesupus daca nu as fi mers.
Acum stau si astept sa ma refac.
Hristos a înviat! Slava Domnului ca in veac este mila Lui!