Sâmbătă cand m-am trezit curtea era îmbrăcată în zăpadă. Am plecat la piata si apoi am făcut o plimbare, ador plimbările în frig, cand simt obrajii înghețați și apoi să vin acasă unde e cald si bine.
Cand a fost valul de frig polar temperaturile au ajuns noaptea la -15 grade dar eu nu am resimțit ca iarna acele zile, efectiv nici nu mi-am dat seama ca a fost frig până nu mi-au spus vecinii cat de frig se lăsa noaptea :)) eu chiar ma plângeam ca nu e iarna :))
Zăpadă, însă, a adus cu ea frig de iarna și miros de ger. Afara sunt doar -1 sau -2 grade dar în atmosferă se resimte aer de iarna.
Duminică peste zi nu a nins iar seara târziu a inceput sa fulguiasca. Azi m-am trezit la un strat de zăpadă mai gros si fulguiala s-a transformat în ninsoare.
Este atât de frumos de mi se umple sufletul de bucurie.
Între timp în Grecia arata cam asa:
Iarna este frumoasa si in Grecia, desi nu e chiar iarna, dar imi plac ploile torentiale alternate cu zilele însorite și atât de luminoase, însă iarna din România e mult mai frumoasă, este iarna în care ma regăsesc cu toată ființa. Regret doar ca și aici iarna a inceput sa se schimbe, dar ma bucur ca am prins macar cateva zile de frumusețe alba feerică.
Motanul nu e la fel de încântat de zăpadă:)) a văzut că ninge și nici nu vrea să iasă afară, eu, însă, o sa ies la o plimbare!